Cea mai scurta distanta

Am avut un moment de mirare copilareasca absoluta ceva mai devreme. Mereu devin confuza cand vin dinspre Buzesti pe Dr. Felix printre blocuri. Am mereu impresia ca cineva schimba jocul de lego al cartierului si muta stradutele care ar trebui sa ma duca acasa (nu, nu pentru ca sunt femeie, e doar acest loc...). Si cum mergeam in cautarea unui "Evrika!" observ ca strada pe care ma aflam se cheama "Strada Muntii Tatra".

Nu e grozav? Gandeste-te. Vine acest nume exact cand eram in toiul confuziei mele privind harta cartierului. Deodata m-am simtit ca Alice in Tara Minunilor si mi-am promis ca nu ma voi mai enerva niciodata ca este atat de complicat sa ajung de la banca acasa, desi banca este foarte aproape.

Apoi, strada aceasta este cea mai buna veste pentru cei care nu pot pleca intr-o calatorie in perioada concediului. Tot ce trebuie sa faca este sa treaca macar un minut pe acolo, iar la reintoarcerea pe campul muncii vor putea declara fara procese de constiinta ca in vacanta au fost pe Muntii Tatra.
Nimic mai grozav pe ziua de astazi!

Acum stiu ce-mi vei spune. Ca m-am rasfatat prea mult: Belgia, Olanda si Muntii Tatra. Si nici macar nu ti-am povestit cum a fost... Dar stii tu cum sunt eu, mereu las cafeaua "sa se aseze" inainte sa o servesc. Cum as putea sa o savurez altfel?

p.s. Oare exista si Muntii Strada Felix...sa zicem?

Cu un an mai mare. Cu cat mai fericita?

Zilele acestea am mai pus un plus in calendarul personal si ca de fiecare data ma intreb ce a mai castigat omul din mine in ultimul an. Ma vei intreba daca sunt fericita. Am sa-ti spun ca nu (inca!), dar ca ma straduiesc sa traiesc viata pe care o merit. Si ar fi prea de tot sa nu faci si tu la fel.

Am intr-un procent norocos de mare lucrurile pe care le-am imaginat si planificat pentru mine la aceasta minunata varsta (este minunata, nu pufni acum...). Dar stii ce? Desi iti imaginezi ca devii mai fericit pe masura ce completezi lista dorintelor personale cu bife, va exista intotdeauna o cantitate suficent de mare de nemultumire in tine. Asa ca iti propun sa nu te panichezi. Nu vei fi niciodata total fericit si lipsit de griji, dar poti fi suficient de destept incat sa vezi si sa te bucuri de ce ai si sa stii ce sa-ti doresti mai departe.

S-ar zice ca anul acesta va fi minunat. Este prima oara cand ploua (asa) de ziua mea. Tot prima oara cand am acceptat sa merg prin ploaie cu placere, de insasi ziua mea, desi urasc sa simt stropi de ploaie prelingandu-mi-se pe piele. Am luat-o ca pe un semn bun. Si ar fi prea de tot sa nu faci si tu la fel.

Acum impachetez. Anul trecut imi doream pentru aceasta vara sa vad Amsterdamul sau sa privesc in ochi Portugalia. Pana acum doua zile credeam ca nu voi reusi sa implinesc niciunul din cele doua planuri. Dar iata ca luni seara voi calca Amsterdamul in picioare. Oh, si ce sa mai zic ca vineri am sa traiesc in ritm de Coldplay, asa cum tare mi-am dorit anul trecut si n-am reusit. Deja daca ma gandesc ca in septembrie vine dragul de Cohen pe care stupid l-am ratat anul trecut, suferind cumplit crezand ca a fost ultima sansa in viata, imi vine sa beau un pahar de vin in cinstea acestui an de-a dreptul norocos.

Asa ca fa un total cu viata si pana sa incepi sa te plangi vezi daca nu cumva ai un pahar de umplut cu vin. Iti recomand rosu, sec, sa-l poti echilibra cu viata.

Noroc!

O veste buna si una proasta la sfarsit de an postuniversitar

Am stat un pic sa ma gandesc daca atunci cand urmezi masterul anul se cheama scolar, universitar, postuniversitar, masteral... Din partea mea se poate numi si intergalactic.

Sa trecem la subiect. Vestea buna este ca am luat un glorios 10 la examenul de media. Vestea proasta este ca foarte probabil examenul la strategie imi va aranja o intalnire si in toamna cu Matasel. C'est la vie, c'est la hardcore...

Dar oricum a fost, noi am ras. Eu m-am dus, desi stiam ca e de rau. Si mai stiam si ca e vina mea ca e de rau. Da, am constiinta (uneori degeaba, dar am). Am intrat in sala cu rusine in suflet si m-am asezat. Apoi ei au inceput sa vorbeasca si mi-am dat seama ca rusinea era colectiva, pentru cel putin doua treimi din noi. M-am simtit ca la o intalnire a alcoolicilor anonimi (cu exceptia ca noi ne adunaseram sa dam examen) si am inceput sa rad din ce in ce mai tare. De ce? Iata fragmete de ce:
"Ce am avut de citit?"
"Ti-ai facut proiectul?"
"Am avut si proiect!??"
"Voi sunteti anul 2, ati venit la restanta?" "Nu, suntem colegele voastre, dar e prima oara cand venim la facultate."
"Cine e proful? Voi stiti macar cum arata?"
"Errr....cum se cheama cursul asta, sa scriu si eu aici pe foaie?"
"Ce-i aia pozitionare? Si strategie??? Care-i definitia, ca era pe acolo?"

Frumos de tot. Cel mai frumos este cand dupa examen mergem la carciuma din Leu (nu din leu, adica dintr-un leu, zau asa!), un fel de pub la pret redus. Cel mai redus! Si acolo eu si micul grup vesel radem de noi. E un ritual. Caci nu ne-am da si noi seama de tampeniile pe care le scriem cand le scriem, ci abia dupa prima gura de bere post examen. Ca de, daca am scrie de 10, de ce n-am mai duce la birt dupa?

Sa fie cu succes!
Mi-e dor de studentie...

Cand voi fi mare vreau sa ma fac fericitolog

Fericirea a devenit stiinta. Si nu vorbesc in metafore, asa cum probabil v-ati obisnuit. Fericirea e stiinta si inca cea mai simpla si mai la indemana. Nu avem nevoie de o facultate pentru a o stapani, sunt deja cativa entuziasti oameni de stiinta care se ocupa de asta. Tot ce trebuie sa facem noi este sa le urmam sfaturile, care, pe cuvant de cercetas fericitolog, sunt de bun simt si eficiente. Acordati-va 22 de minute sa studiati fericitologia:







Si acum sa trecem la treaba! Ganditi-va in fiecare zi la minim trei lucruri care va fac fericiti si chiar notati-le. Treziti-va cu ele si tot cu ele mergeti la culcare. Uite asa:

• mirosul de flori de tei din aceste nopti de vara
• gandul la zilele de concediu care vor urma
• marea cu toate mrejele ei
  

Sarbatori pragmatice

Bunica: Si, te-a sarbatorit si pe tine cineva?
Ea: Eh, m-a sarbatorit cineva... Cine sa ma sarbatoreasca? Nici nu obisnuiesc.
Bunica: Ma gandeam asa ca iei macar o cutie de bomboane...
Ea: Ce cutie de bomboane? Vine si ziua mea acum, de unde atatea bomboane?
Bunica (dupa un moment de revelatie): Da, asa e. Lasa-i, sa nu faca diabet!